In week-end-ul ce tocmai a trecut a avut loc V Festival. Au participat trupe ca Kings of Leon, Faithless, The Kooks, Stereophonics, Groove Armada dar si artisti solo ca: Paloma Faith, Ellie Goulding, Robyn, Calvin Harris, Mika si Example.
Cu aceasta ocazie, am reusit sa aflam si noi ce planuri mai au artistii.
Paloma Faith a declarat ca a filmat de curand un videoclip pentru viitorul ei single, clip in care va face niste numere de magie. Cantareata a mai declarat ca inainte de a deveni cunoscuta printre multele job-uri pe care le-a avut a fost si asistenta de magician. In concluzie, la filmari s-a simtit foarte confortabil, fiind familiara cu trucurile de magie.
Pe de alta parte, este interesant cum foarte multi artisti isi doresc o colaborare cu trupa Faithless. De exemplu, The Kooks si Example i-au pus cap de lista la preferinte pe Maxi Jazz si Sister Bliss. Si daca tot vorbim de Faithless, trebuie spus ca nici ei nu au lipsit de la V festival si au vorbit de colaborarea lor cu Dido si despre urmatorul single, care se pare ca va fi o colaborare cu artista.
