Archival Cinema
Film Sursă foto: Profimedia Images

George Clooney confirmă că bugetul pentru „Ocean’s 14” a fost aprobat: „Probabil vom începe filmările în nouă sau zece luni”

Articol scris de UTV Data publicării:

Vești excelente pentru fanii celebrei francize „Ocean’s”! George Clooney a confirmat într-un interviu acordat pentru E! News că bugetul pentru noul film, „Ocean’s 14”, a fost aprobat, iar filmările ar putea începe anul viitor. Actorul a dezvăluit că în distribuție vor reveni nume mari, printre care Brad Pitt, Julia Roberts, Matt Damon și Don Cheadle.

„Tocmai am obținut aprobarea bugetului la Warner Bros. și încercăm să punem totul la punct. Este doar o chestiune de programare, deci trebuie doar să stabilim data de începere. Probabil vom începe filmările în aproximativ nouă sau zece luni”, a declarat Clooney.

Archival Cinema
Sursă foto: Profimedia Images

Clooney, din nou alături de Brad Pitt și Julia Roberts

Întrebat cât de entuziasmat este să joace din nou alături de Brad Pitt, actorul a confirmat că întreg grupul este nerăbdător să se reunească: „Da, Brad, Matt, Don și Julia. Am luat cina aseară cu Julia. Toți sunt încă prieteni foarte dragi. Așadar, șansa de a lucra împreună ar fi distractivă.”

În 2023, George Clooney anunțase deja că există „un scenariu grozav” pentru continuarea francizei, iar la începutul acestui an, Variety a confirmat că regizorul David Leitch („The Fall Guy”, „Bullet Train”) va fi cel care va semna regia noului film.

Trilogia originală „Ocean’s”, regizată de Steven Soderbergh, a debutat în 2001 cu „Ocean’s Eleven”, devenind un succes uriaș la box office, cu încasări de peste 450 de milioane de dolari. Au urmat „Ocean’s Twelve” (2004) și „Ocean’s Thirteen” (2007), care au consolidat statutul seriei ca una dintre cele mai populare francize de heist din ultimii 20 de ani.

ocean's-eleven (1)
Sursă foto: Profimedia Images

În 2018, spin-off-ul „Ocean’s 8” a adus o nouă perspectivă asupra universului filmului, cu Sandra Bullock în rolul surorii lui Danny Ocean, alături de Cate Blanchett, Rihanna, Helena Bonham Carter, Sarah Paulson, Awkwafina, Mindy Kaling și Anne Hathaway.

Despre noul film, Clooney a mai spus anterior pentru Uproxx: „Avem un scenariu foarte bun pentru un alt film din seria 'Ocean’s', așa că s-ar putea să mai facem unul. De fapt, este un scenariu excelent.”

Actorul a refuzat însă să confirme dacă proiectul se va numi oficial „Ocean’s 14”: „Păi... nu vreau să-l numesc așa... ideea este cam ca în 'Going in Style'.”

Deocamdată, „Ocean’s 14” rămâne un proiect separat de prequelul francizei, aflat și el în dezvoltare, care urmează să îi aibă în distribuție pe Margot Robbie și Ryan Gosling și care va fi plasat în Europa anilor ’60.

Archival Cinema
Sursă foto: Profimedia Images

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: brad pitt , film , george clooney

Partenerii Nostri