Cântăreaţa Adele va debuta în cinema în următorul film al fostului designer devenit regizor Tom Ford, o producţie intitulată „Cry to Heaven”, adaptată după romanul scris de Anne Rice în 1982. Lungmetrajul va fi plasat în Italia secolului al XVIII-lea, în lumea castraţilor, cântăreţii care erau castraţi pentru a-şi păstra timbrul acut de sopran. Filmările sunt programate pentru jumătatea lunii ianuarie, iar premiera este prevăzută pentru toamna anului 2026.
Adele va juca alături de Aaron Taylor-Johnson, Colin Firth, Nicholas Hoult, Paul Bettany, Hunter Schafer şi Owen Cooper, actor remarcat în serialul „Adolescence” şi premiat cu un Emmy în septembrie.
Citește și "O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA"
Adele îşi ia o pauză lungă de la muzică
În timpul unui concert susţinut la München, artista a explicat că îşi doreşte o perioadă „incredibil” de lungă de repaus după rezidenţa din Las Vegas, care s-a încheiat în noiembrie 2024.
A declarat pe scenă: „Pur şi simplu am nevoie să mă odihnesc. Am petrecut ultimii şapte ani construindu-mi o nouă viaţă, iar acum vreau să o trăiesc.”
Într-un interviu acordat postului german ZDF, cântăreaţa a spus că nu lucrează la muzică nouă: „Nu am niciun proiect muzical nou. Vreau să iau o pauză lungă şi cred că vreau să mă dedic altor activităţi creative pentru o perioadă.”
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!