Alexandra Stan a publicat primele imagini cu fiica ei realizate în maternitate, la o lună după ce a devenit mamă. Artista a dezvăluit că ziua în care a adus-o pe lume pe micuța Eva a fost marcată de momente dramatice, iar medicii au fost nevoiți să intervină pentru a-i salva viața.
Cântăreața în vârstă de 37 de ani a născut pe 10 august 2026, prin cezariană. Fiica sa, Eva, a venit pe lume perfect sănătoasă, însă starea Alexandrei Stan s-a înrăutățit la scurt timp după naștere.
În fotografiile publicate pe rețelele sociale, artista apare în maternitate alături de fetița ei, de partenerul său, Ștefan Oprea, și de mama ei. Alexandra Stan a explicat că a avut nevoie de timp pentru a putea vorbi despre experiența prin care a trecut.
La o lună după naștere, artista a dezvăluit că medicii au fost nevoiți să ia rapid mai multe decizii pentru a-i salva viața. Alexandra Stan nu a explicat deocamdată ce complicații au apărut, însă a anunțat că va povesti în curând întreaga experiență.
„A trecut o lună de când am născut și abia acum mă simt pregătită să vorbesc despre cea mai frumoasă, dar și cea mai intensă experiență din viața mea”, și-a început artista mesajul.
Alexandra Stan: „A fost cea mai frumoasă și cea mai grea zi din viața mea”
Alexandra Stan a povestit că a mers la maternitate împreună cu mama ei și cu Ștefan Oprea, nerăbdătoare să își cunoască fiica.
„A fost cea mai frumoasă și, în același timp, cea mai grea zi din viața mea. Eva s-a născut perfect, însă, la scurt timp după, eu am trecut printr-o situație foarte dificilă, în urma căreia medicii au fost nevoiți să ia decizii care mi-au salvat viața”, a mărturisit cântăreața.
După operația de cezariană, Alexandra Stan a petrecut 24 de ore la Terapie Intensivă. Artista este acum acasă și se bucură de primele săptămâni alături de fiica sa.
Alexandra Stan le-a mulțumit medicilor care au îngrijit-o și a recunoscut că experiența a schimbat-o pentru totdeauna.
„Astăzi sunt acasă, cu fetița mea în brațe, și pentru asta le voi fi recunoscătoare toată viața oamenilor care au luptat pentru mine în acele ore”, a mai transmis artista.
Cântăreața consideră că experiența prin care a trecut i-a arătat cât de important este ca o pacientă să se afle în grija unei echipe pregătite, mai ales atunci când apar complicații neașteptate.
„Vreau să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, pentru că a fost o experiență care m-a schimbat pentru totdeauna. În curând vă povestesc tot”, a încheiat Alexandra Stan.
Artista și Ștefan Oprea au devenit părinți pentru prima dată pe 10 august. Cei doi au ales pentru fiica lor numele Eva, iar Alexandra Stan a descris venirea micuței pe lume drept cel mai intens moment din viața sa.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!