Andreea Raicu și Măriuca, tânăra pe care vedeta o consideră fiica ei adoptivă, au apărut recent împreună într-un videoclip pe TikTok, unde au participat la o provocare amuzantă. Momentul a devenit rapid viral, mai ales datorită apariției Mariei, care are acum 26 de ani.
În filmare, Maria este relaxată și extrem de încrezătoare, iar urmăritorii au remarcat imediat cât de frumoasă este și ce relație puternică are cu Andreea. Legătura lor, clădită în urmă cu două decenii, pare mai solidă ca oricând.
Povestea celor două a început pe când Maria avea doar șase ani și locuia într-un orfelinat. Atunci, fetița a sărit în brațele Andreei și i-a cerut să o ia acasă de Crăciun — un moment care avea să le schimbe amândurora viețile. Chiar dacă legătura lor nu a fost oficializată în acte, Andreea i-a fost alături necondiționat, iar relația dintre ele a rămas una de familie și, în același timp, de prietenie profundă.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!