Antonia a avut parte de un moment emoționant în familie. Mama artistei, Denise Iacobescu, a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Hyperion din București, la aproape 60 de ani.
Artista a fost prezentă la festivitatea de absolvire și a ținut să marcheze public reușita mamei sale. Antonia a publicat imagini de la eveniment pe rețelele de socializare și i-a transmis un mesaj scurt, dar plin de emoție.
„Felicitări, mami. Te iubesc. Sunt mândră de tine”, a scris Antonia pe Insta Story.
Pentru Denise Iacobescu, absolvirea marchează finalul unei etape importante de pregătire și dezvoltare profesională. Mama artistei a ales să studieze psihologia după ce, de-a lungul timpului, a activat în mai multe domenii și și-a construit un parcurs profesional divers.
Denise Iacobescu a transmis un mesaj despre reinventare
Denise Iacobescu a vorbit și ea despre această reușită și a transmis un mesaj pentru cei care cred că există o limită de vârstă atunci când vine vorba despre educație sau schimbări profesionale.
„Niciodată nu este prea târziu să te reinventezi profesional”, a transmis Denise Iacobescu.
Mama Antoniei s-a întors în România din Statele Unite ale Americii în 2007, iar de atunci a trecut prin mai multe etape profesionale. A fost implicată în antreprenoriat, activități comerciale și industria cosmetică, dar și în proiecte creative.
De-a lungul timpului, Denise Iacobescu și-a cultivat pasiunea pentru pictură și obiecte hand-made, iar la un moment dat a lansat și o mică afacere cu brățări realizate manual.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!