cosby-bill
Vedete

Bill Cosby a fost obligat să plătească 19 milioane de dolari într-un nou caz de agresiune sexuală. Decizia vizează un incident din 1972

Articol scris de UTV Data publicării:

Bill Cosby a fost obligat de un tribunal din California să plătească despăgubiri de peste 19 milioane de dolari unei femei care l-a acuzat de agresiune sexuală, într-un caz care datează din 1972.

Decizia civilă a fost pronunțată după trei zile de deliberări și complică situația fostei vedete TV, în vârstă de 88 de ani, acuzată de-a lungul timpului de numeroase femei de comportament abuziv.

Potrivit mărturiilor prezentate în instanță, Bill Cosby i-ar fi administrat droguri Donnei Motsinger, pe atunci chelneriță, punându-i în paharul de vin ceea ce ea credea că este o pastilă de aspirină.

Femeia a declarat că și-a pierdut cunoștința și s-a trezit ulterior acasă, îmbrăcată doar în lenjerie intimă.

„Ştia că fusese drogată şi violată de Bill Cosby”, se arată în plângerea depusă la dosar.

Istoricul acuzațiilor și condamnărilor

Cazul a fost judecat în același tribunal în care, în 2022, Bill Cosby a fost obligat să plătească 500.000 de dolaridespăgubiri lui Judy Huth, după ce juriul a stabilit că acesta a agresat-o sexual în 1975, când ea avea 16 ani.

Actorul, cunoscut drept „tatăl Americii” datorită rolului din serialul „The Cosby Show”, difuzat între 1984 și 1992, a fost condamnat penal în 2018 într-un alt dosar de agresiune sexuală.

Bill Cosby a fost încarcerat în Pennsylvania, însă a fost eliberat în 2021, după ce condamnarea a fost anulată din cauza unor probleme de procedură.

Hotărârea recentă reprezintă un nou episod într-o serie lungă de procese care au marcat declinul public al fostului star de televiziune.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Te-ar putea interesa si:

Partenerii Nostri