Site Cover-130
Vedete Shakira // Sursǎ foto: Instagram

Cine este Rafaela Pestrițu, românca din Slatina care a creat 40 de ținute pentru dansatorii Shakirei la Cupa Mondială 2026. „Primeam directive și la ora 5 dimineața”

Articol scris de UTV Data publicării:

Rafaela Pestrițu, o creatoare de modă originară din Slatina, s-a aflat în spatele costumelor purtate de dansatorii Shakirei în timpul spectacolului susținut la finala Cupei Mondiale 2026. Designerul român și echipa sa au realizat 40 de ținute personalizate în doar șapte zile.

Proiectul a presupus zile și nopți de muncă, schimbări făcute în ultimul moment și directive primite chiar și la ora 05:00 dimineața. La final, creațiile realizate într-un atelier din România au ajuns pe una dintre cele mai urmărite scene ale lumii.

Show-ul susținut de Shakira la finala Cupei Mondiale 2026 a atras atenția nu doar prin muzică și coregrafie, ci și prin costumele spectaculoase purtate de dansatorii artistei.

Cele 40 de ținute au fost create de designerul român Rafaela Pestrițu, în colaborare cu echipa sa și cu o fabrică de familie din Slatina. Costumul purtat de Shakira în timpul momentului artistic a fost semnat de Cavalli.

shakira-rafaela-pestritu7
Shakira // Sursǎ foto: Instagram

Rafaela Pestrițu a realizat 40 de ținute într-o singură săptămână

Colaborarea a început prin intermediul stilistului Shakirei, cu care Rafaela Pestrițu mai lucrase pentru turneul artistei. Designerul a fost contactat din nou pentru a crea costumele dansatorilor care urmau să apară în momentul pregătit pentru finala Cupei Mondiale.

Proiectul s-a dezvoltat într-un ritm extrem de rapid, iar echipa din România a fost nevoită să realizeze 40 de look-uri personalizate într-o singură săptămână.

„Colaborarea a venit prin stilistul Shakirei, cu care am mai lucrat și pentru turneul artistei. Pentru finala FIFA World Cup 2026, m-au contactat din nou pentru a crea ținutele dansatorilor. Proiectul a evoluat foarte repede și am ajuns să realizăm 40 de look-uri custom, într-un timp extrem de scurt”, a declarat Rafaela Pestrițu pentru ELLE România.

Creatoarea de modă a mărturisit că amploarea proiectului și termenul foarte scurt au reprezentat o adevărată provocare. În același timp, posibilitatea de a contribui la un eveniment urmărit la nivel mondial a fost o realizare importantă pentru întreaga sa echipă.

„Să știu că piese realizate de noi, într-un studio și într-o echipă din România, au ajuns pe una dintre cele mai mari scene din lume este un moment important pentru mine”, a mai spus designerul.

shakira-rafaela-pestritu10
Shakira // Sursǎ foto: Instagram

La producția costumelor au participat inclusiv membrii familiei sale

Pentru a respecta termenul de livrare, Rafaela Pestrițu a lucrat împreună cu echipa sa din studio, cu angajații unei fabrici de familie din Slatina, dar și cu mai multe persoane care s-au ocupat de producție și logistică.

În ultimele zile ale proiectului, chiar și membrii familiei sale s-au implicat în realizarea costumelor.

„A fost un efort colectiv între echipa mea din studio și o fabrică de familie din Slatina, alături de câteva persoane care ne-au ajutat cu producția și logistica. În ultima parte a proiectului au intervenit inclusiv membri ai familiei mele, pentru că timpul era atât de scurt încât fiecare ajutor conta”, a povestit creatoarea de modă.

Deși costumele trebuiau să respecte conceptul vizual stabilit pentru show, Rafaela Pestrițu și-a dorit ca piesele să păstreze elementele caracteristice brandului său.

Designerul a folosit imprimeuri trompe-l'œil, drapaje, suprapuneri și detalii realizate manual. Ținutele feminine au inclus franjuri și mărgele, astfel încât materialele să capete mișcare în timpul coregrafiei.

Culoarea principală a costumelor a fost galbenul, nuanță atribuită momentului Shakirei în conceptul general al spectacolului.

shakira-rafaela-pestritu4
Shakira // Sursǎ foto: Instagram

„Primeam directive și la ora 5 dimineața”

Din cauza diferenței de fus orar, designerul și echipa sa primeau indicații și modificări la ore neobișnuite. Rafaela Pestrițu a povestit că a lucrat fără oprire timp de o săptămână și că unele directive ajungeau la ora 05:00 dimineața.

Materialele au fost cumpărate din nou de mai multe ori, după ce echipa artistei a cerut schimbări de culoare și de imprimeu.

„Am lucrat o săptămână nonstop. Primeam directive și la ora 5 dimineața, ei fiind pe alt fus orar”, a declarat Rafaela Pestrițu.

Pentru a livra costumele și pentru a face ultimele ajustări, creatoarea de modă a călătorit la Madrid cu trei genți pline cu haine. Cum nu a găsit un zbor direct, aceasta a fost nevoită să facă escală la Atena.

„Eram nedormită de patru zile, iar singura mea teamă era să nu pierd gențile. Mai ațipeam puțin, apoi mă uitam iar la ele”, a povestit designerul.

shakira-rafaela-pestritu1
Shakira // Sursǎ foto: Instagram

Cine este Rafaela Pestrițu

Rafaela Pestrițu are 31 de ani, este originară din Slatina și a studiat la prestigioasa universitate Central Saint Martins din Londra. Creatoarea de modă susține că a fost prima româncă admisă la specializarea pe care a urmat-o, unde erau disponibile doar 15 locuri.

După terminarea studiilor, Rafaela s-a întors în România, deoarece costurile necesare dezvoltării unui brand în Marea Britanie erau foarte mari. Și-a deschis un atelier în Slatina, iar în scurt timp a început să fie contactată de stiliștii unor artiști internaționali.

De-a lungul timpului, creațiile sale au fost purtate de Christina Aguilera, Charli XCX și Kylie Minogue.

Designerul spune că întoarcerea în România i-a demonstrat că poate construi proiecte importante și de acasă, chiar dacă piesele sale sunt destinate celor mai mari scene internaționale.

„Pentru mine a fost un moment extrem de interesant și provocator, dar și o mulțumire, pentru că poți face lucrurile și la tine în țară”, a explicat Rafaela Pestrițu.

shakira-rafaela-pestritu3
Shakira // Sursǎ foto: Instagram

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Partenerii Nostri