Cazul lui Dani Mocanu, unul dintre cei mai controversați maneliști din România, a ajuns la final. Curtea de Apel Brașov a pronunțat joi sentința definitivă în dosarul în care artistul și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, au fost judecați pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Instanța a decis o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru Dani Mocanu, după ce a redus sentința inițială de 5 ani și 9 luni dată de Tribunalul Argeș. În schimb, fratele său a primit 7 ani de detenție, o pedeapsă mai mare decât cea stabilită anterior.
Decizia este definitivă și include daune morale de 40.000 de euro
Dosarul a fost strămutat la Brașov de la Curtea de Apel Pitești, iar magistrații au menținut acuzațiile privind tentativa de omor, comisă în urma unui incident violent într-o benzinărie din județul Argeș, în 2022.
În timpul conflictului, cei doi frați au atacat un bărbat cu bâte și răngi metalice, provocându-i răni care au necesitat aproximativ două luni de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel Brașov a dispus ca Dani Mocanu și fratele său să îi plătească victimei daune morale de 40.000 de euro, o sumă considerabil mai mare față de cei 14.000 de euro stabiliți inițial de instanța de fond.
Sentința este definitivă, ceea ce înseamnă că artistul va executa efectiv pedeapsa de 4 ani de închisoare.
„Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Daniel şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani şi 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, şi pedeapsa de 9 luni închisoare (aplicată anterior prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti), înlăturând sporul de 6 luni închisoare. Reţine aplicarea dispoziţiilor cu privire la fapta de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi reduce pedeapsa principală aplicată acestuia pentru această infracţiune de la 5 ani şi 3 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine pedeapsa principală de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 371 Cod penal precum şi dispoziţia de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare” a decis, definitiv, Curtea de apel Braşov.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!