Dorian Popa a început oficial munca în folosul comunității, după condamnarea cu suspendare primită în dosarul în care a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise.
După ce a mers la Serviciul de Probațiune și a finalizat procedurile necesare, Dorian Popa a fost repartizat în localitatea Domnești, acolo unde va participa la activități de igienizare și salubrizare. Mai exact, artistul va strânge frunze și gunoaie din parcuri, din locurile de joacă pentru copii și de pe albia râurilor.
„Vizita numărul 2 la probațiune s-a încheiat și oficial voi începe munca în folosul comunității, fraților! Ce credeți? Strâns de frunze, strâns de gunoaie din parcuri, din locurile de joacă pentru copii, de pe albia râurilor din Domnești. Începem procesul 'curățenia generală din Domnești'”, a spus Dorian Popa pe rețelele de socializare.
Dorian Popa și-a făcut tricouri speciale pentru munca în folosul comunității
Artistul a povestit că vrea să transforme această experiență într-un exemplu de „așa nu” pentru fanii săi. Dorian Popa și-a făcut chiar și tricouri speciale, pe care le va purta în timpul activităților. Mesajul ales de el este unul direct: „Am fost prost, acum plătesc!”.
„Nu vă ascundeți de greșelile voastre și asumați-vi-le. Știi ce mi-am făcut ieri? Tricouri pentru munca în folosul comunității. Textul mi l-am gândit eu: «Am fost prost, acum plătesc!». Vreau să transmit un mesaj. Mi-am făcut unul cu pubela și unul cu mătura și fărașul”, a declarat artistul.
Dorian a mai spus că ar fi putut să își facă orele fără să vorbească public despre asta, însă a preferat să fie transparent și să arate că își asumă consecințele.
„Aș putea, ca un șmecher, să mă duc, să îmi fac orele de muncă în folosul comunității și să nu știe nimeni. Pot să merg pe burtă, că e apa mică, nu? Dar n-am să fac asta. Am greșit. Plătesc. Este normal tot ceea ce se întâmplă”, a mai spus el.
De ce a fost condamnat Dorian Popa
Problemele lui Dorian Popa cu legea au început în octombrie 2023, când a fost oprit în trafic de polițiști în localitatea Domnești, județul Ilfov. În urma testării, rezultatul a indicat prezența unor substanțe interzise, iar ulterior analizele de laborator au confirmat consumul de canabis.
După incident, artistul a recunoscut public că a greșit și a spus în mai multe rânduri că regretă ceea ce s-a întâmplat. În urma procesului, instanța a decis condamnarea lui la opt luni de închisoare cu suspendare. Pe durata termenului de supraveghere, Dorian trebuie să respecte mai multe obligații, printre care prezentarea la Serviciul de Probațiune și efectuarea muncii în folosul comunității.
La un moment dat, artistul spunea că și-ar fi dorit să facă munca în folosul comunității într-o școală, pentru ca elevii să îl vadă ca pe un exemplu de „așa nu”. În cele din urmă, el a fost repartizat la activități de curățenie și igienizare în Domnești.
„Toți cei ce greșim trebuie să plătim. Mulțumesc Lui că am șansă la îndreptare. Toți cei ce aud să ia aminte și să nu repete greșeala mea”, a transmis Dorian Popa.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!