Dragoș Bucur a publicat pe rețelele sociale imagini din timpul unui conflict tensionat cu mai mulți vecini care petreceau și ascultau muzică la un volum ridicat. Actorul le-ar fi cerut să reducă zgomotul, însă schimbul de replici a degenerat, iar acesta a susținut că a fost amenințat.
Incidentul s-ar fi petrecut în toiul nopții, în localitatea în care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat alături de copiii lor. Actorul a anunțat că a sunat la Poliție, iar la câteva ore după publicare a șters videoclipul.
Dragoș Bucur și-a surprins urmăritorii după ce a publicat un videoclip în care apare într-o discuție aprinsă cu mai mulți vecini. Potrivit imaginilor distribuite de actor, conflictul ar fi pornit după ce acesta le-a cerut să dea muzica mai încet.
Persoanele implicate ar fi sărbătorit de Sfântul Ilie și și-au justificat petrecerea prin faptul că era o zi de sărbătoare. Dragoș Bucur le-a reproșat că astfel de episoade se repetă și că zgomotul îl împiedică să se odihnească alături de copiii săi.
Dragoș Bucur le-a reproșat vecinilor că petrecerile sunt frecvente
La începutul filmării, actorul anunță că discuția dintre el și vecini continuă, iar schimbul de replici devine rapid tensionat.
„Se continuă puțin discuția”, spune Dragoș Bucur.
Unul dintre bărbații prezenți îi răspunde: „Prostia din capul tău”, iar o altă persoană îi spune actorului că ceea ce face nu este în regulă.
„Nu e ok ce fac eu? De câte ori am venit la voi și v-am rugat să lăsați muzica mai încet?”, răspunde Dragoș Bucur.
Unul dintre vecini îl invită apoi să meargă la poarta lui pentru a continua discuția, moment în care actorul întreabă dacă este amenințat.
„Vino la mine la poartă dacă vrei să stăm de vorbă”, spune persoana respectivă.
„De ce, mă ameninți?”, adaugǎ actorul.
Dragoş Bucur susține că a fost amenințat
Tensiunea crește în momentul în care unul dintre bărbați face referire la un film realizat recent de Dragoș Bucur și îi spune că „o să aibă de-a face” unul cu celălalt.
„Ai făcut un film de curând. Ai grijă, că o să avem de-a face amândoi”, spune unul dintre vecini.
Actorul interpretează afirmația drept o amenințare și atrage atenția asupra faptului că discuția este înregistrată.
„Aaa, ați auzit și asta? Inclusiv asta o să fie folosit, prietene”, afirmă Dragoș Bucur.
Acesta îi cere apoi bărbatului să explice ce a vrut să spună și susține că persoana respectivă ar lucra în armată.
„Ia zi, zi-mi tu, cum o să avem de-a face? Ia zi! Băi, băieți, s-au mai schimbat vremurile, nu mai e cum știați voi. Lucrezi în armată, nu? Hai să te vadă și colegii tăi din armată ce faci”, spune actorul.
În videoclip apare și un bărbat mai în vârstă, care încearcă în repetate rânduri să calmeze spiritele și să explice că tinerii prezenți sărbătoreau.
„Domnul Dragoș, vă rog eu...”, spune acesta.
Unul dintre vecini invocă apoi faptul că era sărbătoare, însă actorul îi răspunde că petrecerea îi împiedică familia să doarmă.
„E sărbătoare”, spune bărbatul.
„E sărbătoare? Și de aia nu pot eu să dorm cu copiii?”, răspunde Dragoș.
Actorul susține că nu ar fi fost prima dată când vecinii săi ascultau muzică la volum ridicat.
„A câta oară anul ăsta? Vă mai întreb o dată”, afirmă el.
Conflictul s-a intensificat în momentul în care mai mulți dintre cei prezenți au observat că Dragoș Bucur îi filmează. Aceștia s-au apropiat de actor și i-au cerut să oprească înregistrarea.
„Nu mă luați cu aroganțe de București, că nu merge”, îi spune unul dintre bărbați.
„Domnul Dragoș, închideți ăsta”, îi cere un alt vecin, făcând referire la telefon.
„În niciun caz”, răspunde actorul.
O altă afirmație făcută în timpul discuției este interpretată de Dragoș Bucur drept o nouă amenințare.
„Băi, frate, dacă erai în altă parte, te mâncau ăștia cu totul”, îi spune unul dintre cei prezenți.
„A, deci mă ameninți acum? Mă ameninți?”, reacționează imediat actorul.
Dragoș Bucur: „Am sunat și la Poliție”
Spre finalul videoclipului, unul dintre vecini susține că actorul ar chema frecvent Poliția în weekend, iar Dragoș Bucur îi răspunde că și petrecerile zgomotoase ar avea loc în mod repetat.
„Păi stați puțin, că nu există sâmbătă să nu chemați Poliția”, spune unul dintre tineri.
„Nu există sâmbătă și duminică să nu dați muzica la maximum. Există o legislație, prietene, există o legislație”, răspunde Dragoș Bucur.
Actorul anunță apoi că a alertat autoritățile și că așteaptă sosirea unui echipaj.
„Cam asta se întâmplă. Asta e partea neplăcută. Am sunat și la Poliție, o să vină și Poliția”, spune acesta.
În ultimele secvențe, mai multe persoane par să se îndrepte agitate spre Dragoș Bucur, însă sunt oprite de cei din jur.
La câteva ore după ce a distribuit imaginile, actorul a decis să șteargă videoclipul de pe rețelele sociale.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!