Feli Donose, în vârstă de 39 de ani, a trecut printr-un moment dificil după ce a ajuns de urgență la spital, acuzând dureri puternice în partea dreaptă a corpului. După investigații medicale, artista a fost supusă unei intervenții chirurgicale menite să îi amelioreze starea de sănătate.
„Am venit de urgență la control pentru că mă durea foarte, foarte tare și până la urmă a trebuit să stau și să mă operez”, a mărturisit Feli pe rețelele de socializare, unde a împărtășit fanilor prin ce a trecut.
Concertele, amânate: „Nu funcționez fizic”
În urma operației, cântăreața a fost nevoită să își anuleze toate spectacolele programate în perioada următoare, inclusiv concertul de la Sinaia. „Nu funcționez fizic”, a explicat ea, arătându-se totuși optimistă că va reveni pe scenă imediat ce medicii îi vor permite. Feli a dat asigurări că își va reprograma întâlnirea cu publicul de la Sinaia cât de curând posibil.
Mesaj pentru admiratori: „Aveți grijă de sănătate, că you never know”
Dincolo de vestea tristă legată de anularea concertelor, artista a profitat de acest moment pentru a transmite un mesaj important fanilor săi. Ea a subliniat cât de esențiale sunt controalele medicale regulate și atenția acordată semnalelor transmise de corp.
„Aveți grijă de sănătate, că you never know. În special fetele, mergeți la controale, aveți grijă de voi”, a spus Feli, punând accent pe prevenție și pe grija față de propria sănătate.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!