Fosta soție a lui Billy Ray Cyrus, Firerose, îl acuză public pe artist de „abuz narcisic”, la doar câteva luni după încheierea unui mariaj care a durat puțin peste șapte luni. Firerose a publicat pe rețelele de socializare o înregistrare audio despre care susține că surprinde episoade de abuz verbal trăite în timpul relației.
Artista a distribuit materialul pe TikTok și Instagram, alături de un mesaj în care vorbește despre frica constantă în care ar fi trăit pe parcursul căsniciei. „Am petrecut ani întregi fiind îngrozită. Am fost condiționată să-mi fie teamă de ce s-ar întâmpla dacă aș îndrăzni măcar să las să se vadă o frântură din adevărul pe care îl trăiam cu ușile închise”, a scris Firerose.
În înregistrarea audio, o voce masculină îi spune unei femei vizibil afectate emoțional să tacă, o jignește și îi spune să „stea acolo și să plângă”, afirmând că „merită fiecare clipă”.
Divorțul și acuzațiile reciproce dintre cei doi
Căsătoria dintre Billy Ray Cyrus și Firerose a avut loc în octombrie 2023, iar divorțul a fost depus în mai 2024. Potrivit documentelor obținute de People, artistul a invocat diferențe ireconciliabile și comportament marital nepotrivit.
În mesajele publicate recent, Firerose susține că experiența trăită i-ar fi afectat profund starea emoțională. „De-a lungul anilor, spiritul meu a fost erodat sistematic până când am devenit o umbră a persoanei care eram. Asta se întâmplă întotdeauna în abuzul narcisic. Nu este un accident, este calculat”, a transmis artista.
Aceasta a mai afirmat că dinamica relației ar fi inclus „control, izolare, furie, manipulare și sentimentul constant că mergi pe coji de ouă”, adăugând că experiențele victimelor sunt adesea similare în spatele ușilor închise.
De cealaltă parte, Billy Ray Cyrus a negat anterior acuzațiile și a susținut, în documente depuse în instanță anul trecut, că el ar fi fost victima abuzului fizic, emoțional și verbal. Managerul său, Scott Adkins, a declarat sub jurământ că ar fi fost martor la comportamente abuzive din partea lui Firerose.
Reprezentanții lui Billy Ray Cyrus au fost contactați de presa internațională pentru un punct de vedere privind cele mai recente acuzații, însă, până în acest moment, nu a fost oferit un răspuns oficial.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!