giorgio-armani (1)
Vedete Giorgio Armani // Sursă foto: Profimedia Images

Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Lumea modei pierde unul dintre cei mai mari creatori

Articol scris de UTV Data publicării:

Giorgio Armani, considerat „regele modei”, a murit joi la vârsta de 91 de ani. Grupul Armani a confirmat vestea printr-un mesaj oficial: „Cu infinită tristeţe, grupul Armani anunţă trecerea în nefiinţă a creatorului, fondatorului şi forţei motrice neobosite a sa. Domnul Armani, aşa cum era întotdeauna numit cu respect şi admiraţie de angajaţi şi colaboratori, s-a stins în pace, înconjurat de cei dragi. Neobosit, a lucrat până în ultimele sale zile”.

Designerul era sinonim cu eleganța italiană, conducând un imperiu evaluat la peste 2,3 miliarde de euro anual. În ultimele luni, sănătatea sa s-a deteriorat, iar în iunie a fost nevoit să renunţe pentru prima dată la prezentările sale de la Săptămâna Modei Masculine de la Milano.

Giorgio Armani
Giorgio Armani // Sursă foto: Profimedia Images

Ultimele zile și moștenirea lui Giorgio Armani

Cunoscut drept „Re Giorgio”, Armani supraveghea fiecare detaliu al colecţiilor sale, de la haine până la aranjarea modelelor înainte de podium. Cu doar câteva zile înainte de a se stinge, aprobase ţinutele pentru colecţia aniversară de 50 de ani, care urmează să fie prezentată în septembrie.

Capela funerară va fi deschisă publicului în weekend, la sediul Armani/Teatro din Milano, însă funeraliile vor avea loc în privat, conform dorinței sale.

Născut la Piacenza, în 1934, Armani a început medicina înainte de a descoperi moda, unde a revoluţionat hainele prin linii simple, deconstruite, care au redefinit eleganţa contemporană. În 1975 şi-a fondat propria casă de modă, iar consacrarea internaţională a venit în anii ’80, când a creat costumele pentru filmul „American Gigolo”.

Astăzi, lumea modei își ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari creatori ai secolului XX.

Galerie foto

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Partenerii Nostri