Vedete

"E important sa te reinventezi"- Diana Galiceanu, General Manager UTV.

Articol scris de UTV Data publicării:

Întrebări Diana Galiceanu, General Manager UTV Media: „E important să te reinventezi, să fii deschis și să te adaptezi la lumea publicului tău”

Cu siguranță ești genul care alege piesele din playlist în funcție de starea de spirit, iar dacă așteptai un semn să vezi cât de perfectă este ziua asta pentru a te concentra asupra lucurilor importante din prezent, dar și să vezi cât de frumos este când „It's all about U”, ei bine, așteptarea se încheie aici. În acest interviu, Diana Galiceanu, General Manager UTV, a acceptat să aducă mood-ul de toamnă, în timp ce ție îți rulează playlistul preferat. Diana ne vorbește despre cum a ajuns în echipa primei televiziuni muzicale interactive din România, respectiv despre modificările profilului publicului UTV sau diferențiatorii aduși pe piață. Pentru că rețelele sociale au impus un nou ritm și comportament de comunicare, am vrut să aflăm și care este influența Social Media în activitatea UTV. Mergând pe latura emoțională, am încercat să aflăm și care a fost mai recent „aha” sau ce îi aduce fericire în zilele de toamnă.

Ne poți spune câteva cuvinte despre tine, parcursul tău profesional și ce te-a determinat să alegi echipa UTV?

În principiu, nu îmi place să vorbesc despre mine, dar în câteva cuvinte pot spune că sunt un om bun, dedicat, implicat, însă sunt și dificilă și pretențioasă. Am intrat în media acum 17 ani și mai bine de jumătate din ei mi i-am petrecut la U. Când am venit la UTV, pur și simplu căutam altceva, mai fun, mai creativ. Apoi am descoperit un întreg univers.

UTV a fost prima televiziune muzicală interactivă din România, iar anul acesta s-au împlinit 17 ani de când aceasta s-a ocupat doar de muzică bună și a impus hiturile în România. Ce ai învățat despre tine în anii petrecuți aici și ce diferențiatori consideri că ai adus pe piață?

Am învățat să am răbdare cu oamenii, că trebuie să fii insistent în momentul în care vrei să obții ceva, că atunci când nu ai buget trebuie să fii inventiv sau să ai prieteni buni, gata să te ajute. UTV s-a comportat ca un curator în piața muzicală, a avut campanii de empowering, ceea ce vezi mai rar în media clasică, cu atât mai puțin pe piața televiziunilor muzicale. Dar acesta este meritul întregii mele echipe, nu al meu, personal.

Dacă ai crea un top 3 tendințe în lumea televiziunii muzicale, cum ar arăta?

1) Piese tip „Nostalgia”, hituri mai vechi, reinterpretate;
2) Colaborări între artiști, de multe ori din generații diferite. Pare că nimeni nu mai cântă singur în zilele noastre;
3) În special în muzica românească regăsim sentimentul de tristețe, atât în versuri, cât și în linia melodică.

Cum este publicul UTV în prezent și ce diferențe ai sesizat în urma schimbărilor generaționale?

Publicul UTV a fost și este unul puțin mai selectiv, mai smart, a fost întotdeauna un challenge pentru noi să îl ținem interesat. Așa cum știe toată lumea, generația nouă își caută informațiile și entertainment-ul mai mult pe social media, astfel că și noi am devenit mult mai activi pe aceste platforme, cu conținut dedicat online-ului.

Cum se captează atenția tinerilor, având în vedere că Generația Z este mult mai conectată la social media (mai ales la TikTok și Twitch), iar din urmă vine Generația Alpha?

Cred că cea mai mare greșeală este să pleci de la ideea că trebuie să le captezi atenția. Cel mai important este să îi înțelegi, să te pui în pielea lor și să vezi de ce le plac anumite trenduri, artiști, jocuri; cumva, dacă le înțelegi universul, știi ce să faci ca să te accepte în anturajul lor.

Cum rezistă o televiziune muzicală într-un crescendo evident al peisajului digital?

Singura variantă este să fii dispus să te reinventezi, să fii deschis și să te adaptezi la lumea publicului tău. E important să fii prezent în mediile lor.

Dacă UTV ar fi guvernat de un zeu, care ar fi acela și de ce?

Dionysos, clar! :)) Într-o lume agitată, anxioasă, cu evenimente preponderent negative, UTV este o alternativă veselă.

Cum este atmosfera în gașca ta de la muncă?

Eu cred că e una relaxată, fac tot ce pot ca echipa mea să fie cât mai fericită, pentru că noi lucrăm într-un domeniu creativ, iar din stres nu se naște nimic frumos. Mai sunt neînțelegeri, discuții, dar, la final, toate se rezolvă cumva. De multe ori, când mă sună cineva, după clasicul „Bună, ce faci?” răspund „Mă distrez” și, invariabil, următoarea întrebare este „Ești la muncă?”. Da, sunt la muncă și mă distrez, cele două nu ar trebui să se excludă reciproc.

Rumi a spus la un moment dat „Tot ceea ce cauți este deja cu tine”. Poți spune despre tine că ești un Spiritual Seeker, în ciuda faptului că este din ce în ce mai greu să găsim timpul necesar pentru conectarea cu sinele?

Da, e important să te cunoști, să fii împăcat cu tine. Este singurul mod în care poți să fii în echilibru și cu cei din jur, iar asta te ajută să fii productiv, creativ și fericit, până la urmă.

Ce îți aduce fericire în zilele de toamnă?

Cafea cu lapte, geamul rabatat, o păturică, Edi (soțul) și Rowa (câinele) lângă mine și orice film cu Ryan Reynolds.

Care este „aha”-ul descoperit în ultimul timp și care te-a pus pe gânduri?

Am auzit într-o piesă (relativ banală) a Arianei Grande ideea de „God is a woman”. Versurile și contextul nu m-au impresionat, dar atunci am avut acest „aha” gând: Chiar, dacă Dumnezeu e femeie?

Dacă te-ai întoarce la Diana de la 18 ani, ce i-ai spune să facă diferit?

Nu i-aș spune nimic, trebuie să se descurce singură, așa cum am făcut și eu. :))

 

6 întrebări fulger

Spui DA, chiar și atunci când în mintea ta e un NU?
DA. Uneori, instinctul spune că NU, dar e mai important să încurajezi.

O melodie ascultată pe plajă, la răsărit, sau o ploaie ascultată dintr-o cabană, la munte?
Muzică oricând.

Îți plac surprizele?
NU

Care este replica/ întrebarea care te enervează cel mai tare?
„Nu se poate” și „Nu e treaba mea”

Este ceva ce colecționezi?
NU

Visătoare sau pragmatică?
Clar, pragmatică!

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: utv , interviu , diana galiceanu

Partenerii Nostri