Iulia Vântur i-a fost alături lui Salman Khan în momentele dificile prin care trece familia actorului. Tatăl superstarului Bollywood, Salim Khan, a fost internat de urgență pe 17 februarie 2026, la un spital din Mumbai, în urma unei hemoragii cerebrale.
Potrivit informațiilor apărute în presa din India, Salim Khan, în vârstă de 90 de ani, ar avea și probleme cu tensiunea arterială. Medicii au decis internarea de urgență, iar ulterior acesta a fost transferat la secția de Terapie Intensivă.
Salman Khan a fost văzut în repetate rânduri la spital, înconjurat de bodyguarzi, fără să ofere declarații despre starea de sănătate a tatălui său. La unitatea medicală a ajuns și Iulia Vântur, care a fost surprinsă în fața spitalului din Mumbai.
La scurt timp după internare, doctorul care se ocupă de Salim Khan a oferit primele detalii oficiale despre situație. „Da, este adevărat că Salim Khan, tatăl superstarului Bollywood Salman Khan, a fost internat la Spitalul Lilavati la ora 8:30. Medicul lor de familie, Sandeep Chopra, l-a adus. Îngrijirile de urgență au fost inițiate imediat, iar domnul Salim Khan a fost mutat la unitatea de terapie intensivă de la etajul 1”, a transmis medicul Jalil Parker, potrivit news18.com.
Relația dintre Iulia Vântur și familia lui Salman Khan
Prezența Iuliei Vântur la spital confirmă legătura apropiată pe care o are cu familia lui Salman Khan. Artista a fost văzută și în trecut alături de părinții actorului, iar apropiații spun că relația dintre ea și familia Khan este una solidă.
Recent, Loredana Groza a vorbit despre cuplul format din Iulia și Salman, după o vizită în India. „Nu este prima oară când ne întâlnim și de fiecare dată parcă suntem și mai aproape, suntem și mai lipsiți de formalisme, pentru că atât Iulia, cât și Salman fac un cuplu extraordinar și de câte ori mă duc la ei acasă sau la fermă, unde am fost acum, îmi dau seama ce relație extraordinară există între ei și ce om extraordinar e, un bărbat care știe cum să iubească, cum să aprecieze femeia din viața lui. Cred că e o lecție pentru foarte mulți bărbați. Și admir foarte tare acest gen de bărbați galanți care fac totul pentru jumătatea lor. Și, ți-am zis, ne simțim ca în sânul lui Adam pentru că, practic, Salman și Iulia ne fac toate poftele. Ne răsfață, ne plimbă… Este ceva incredibil. Deci n-am cuvinte să descriu”, a declarat artista pentru VIVA.
În prezent, Salim Khan se află sub supraveghere medicală atentă, la Terapie Intensivă, iar familia îi este alături.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!