jador-oana-ciocan-cover (2)
Vedete Jador și Oana Ciocan // Sursă foto: Instagram

Jador a devenit tată! Ce nume special a ales pentru fiul său: „Suntem o echipă pe viață”

Articol scris de UTV Data publicării:

Jador și Oana Ciocan au devenit părinți pentru prima dată. Vestea a fost făcută publică de artist chiar pe rețelele sociale, într-o postare extrem de emoționantă care a strâns zeci de mii de reacții în doar câteva ore.

„Astăzi v-am privit pe amândoi… și mi-au căzut lacrimile fără să le pot opri. Când te-am luat în brațe pentru prima dată, puiul meu, parcă tot ce am trăit până azi a căpătat un sens. Atât de mic… dar ai reușit să-mi umpli inima cum nimeni altcineva n-a făcut-o. Sunt tatăl tău. Și îți jur aici, în fața lumii: voi fi mereu lângă tine. Cu inima, cu fapta, cu rugăciunea. Iar ție, iubirea mea, femeia care mi-a dăruit această minune… Nu există destule cuvinte să-ți mulțumesc. Te-am privit și am văzut o regină. Puternică, frumoasă, curajoasă. Ai dat viață copilului nostru și ai scris, azi, cea mai sfântă pagină din povestea noastră. Te iubesc mai mult ca oricând. Suntem o familie acum. O echipă pe viață”, a scris Jador pe contul său de Instagram.

Galerie foto

Micuțul a primit numele Avraam

Băiețelul s-a născut în dimineața zilei de 4 iunie 2025, iar părinții au ales pentru el un nume cu o puternică semnificație biblică: Avraam. Potrivit lui Jador, decizia a fost inspirată de figura religioasă considerată „părintele credinței”, reflectând valorile creștine ale cuplului.

Înainte de naștere, artistul le-a cerut fanilor să se roage pentru el și familia sa. „Să vă rugați pentru el. Astăzi se naște primul meu copil”, spunea Jador într-un videoclip postat online, în care apărea vizibil emoționat, alături de soția sa, în drum spre maternitate.

La scurt timp după naștere, paparazzii l-au surprins pe cântăreț intrând în spital cu un buchet mare de trandafiri roșii, gest care a impresionat personalul medical și apropiații prezenți. De altfel, și sora Oanei și partenerul acesteia au fost alături de proaspeții părinți în aceste momente deosebite.

Nașterea lui Avraam marchează un nou început pentru Jador și Oana, un cuplu discret, dar unit, care trăiește acum unul dintre cele mai fericite capitole ale vieții.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: cuplu , jador , familie , sarcina , oana ciocan

Partenerii Nostri