Jeff Bezos și Lauren Sánchez s-au căsătorit vineri, 27 iunie, pe insula San Giorgio Maggiore din Veneția. Nunta a durat trei zile și a inclus o cină festivă, ceremonia propriu-zisă și o petrecere de final cu tematică „Dolce Notte”. Printre cei care au participat se numără vedete precum Kim Kardashian, Kylie Jenner, Oprah Winfrey, Leonardo DiCaprio și Usher.
Lauren Sánchez a purtat o rochie de mireasă creată de Dolce & Gabbana, din dantelă italiană, inspirată de rochia purtată de Sophia Loren în filmul Houseboat. Rochia a fost cusută manual, iar Lauren a descris-o drept „o poezie”. În aceeași zi, contul ei de Instagram a fost modificat în „Lauren Sánchez Bezos”.
Kim Kardashian, Tom Brady, DiCaprio și Sydney Sweeney, apariții spectaculoase
Printre invitați s-au numărat vedete din toate domeniile. Kim, Khloé, Kris, Kylie și Kendall Jenner au fost în centrul atenției, mai ales după ce Kylie Jenner a purtat o rochie albă, lucru considerat neobișnuit pentru o nuntă. Khloé Kardashian a atras toate privirile într-o rochie semnată Tamara Ralph, accesorizată cu bijuterii statement.
Leonardo DiCaprio a venit însoțit de iubita sa, Vittoria Ceretti, iar Tom Brady a fost prezent la toate cele trei zile de evenimente. Printre ceilalți invitați celebri s-au aflat Oprah Winfrey, Gayle King, Usher, Jessica Alba, Ellie Goulding, Karlie Kloss, Orlando Bloom, Sydney Sweeney, Ivanka Trump și Bill Gates. La petrecerea de final, Usher a fost cel care „a rupt” ringul de dans, potrivit presei internaționale.
Bal mascat, proteste și slippers de la Amazon
După nuntă, invitații au fost conduși cu taxiuri pe apă către o petrecere de final, unde au dansat până la ora 4 dimineața. Muzica a fost asigurată de Usher și DJ Cassidy, iar dress code-ul a fost „pajama party”, cu pijamale de mătase și papuci personalizați Amazon x Vibi.
Evenimentul nu a fost lipsit de controverse. În afara locației, activiști de mediu au afișat bannere cu mesaje precum „Kisses Yes, Bezos No”, iar Charlize Theron a criticat public opulența evenimentului.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!