Julio Iglesias Accused of Sexual Assault by 2 Former Employees
Vedete Julio Iglesias // Sursă foto: Profimedia Images

Julio Iglesias este acuzat de agresiune sexuală de două foste angajate

Articol scris de UTV Data publicării:

Julio Iglesias, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din lume, este acuzat de agresiune sexuală de două foste angajate, care susţin că au fost supuse „atingerilor nepotrivite, insultelor şi umilinţelor, într-o atmosferă de control şi hărţuire constantă”, potrivit unei investigaţii publicate de elDiario.es şi Univision Noticias, citată de The Guardian.

Cele două femei, o menajeră şi o kinetoterapeută, afirmă că faptele ar fi avut loc în 2021, la reşedinţele artistului din Caraibe, Republica Dominicană şi Bahamas. Investigaţia, realizată pe parcursul a trei ani, include mărturii ale 15 foşti angajaţi care au lucrat pentru Julio Iglesias între finalul anilor 1990 şi 2023.

Jurnaliştii notează că declaraţiile celor două femei au fost verificate timp de peste un an şi sunt susţinute de documente, fotografii, registre de apeluri, mesaje WhatsApp, vize şi rapoarte medicale.

Detaliile acuzaţiilor şi reacţiile oficiale

Una dintre femei, identificată sub pseudonimul Rebecca, susţine că Julio Iglesias, care avea atunci 77 de ani, o chema frecvent în camera sa la finalul zilei de muncă.

„M-a folosit aproape în fiecare noapte”, a declarat aceasta pentru cele două publicaţii.

Potrivit Rebeccăi, agresiunile aveau loc uneori în prezenţa şi cu participarea unei alte angajate aflate într-o poziţie ierarhic superioară. O a doua femeie, cunoscută sub pseudonimul Laura, afirmă că artistul a sărutat-o pe gură şi i-a atins sânii fără consimţământ.

Ambele femei au descris o atmosferă de muncă tensionată şi controlantă, în care, potrivit lor, abuzul era „normalizat”.

„Acea casă ar trebui să se numească mica casă a terorii, pentru că este un coşmar, ceva cu adevărat oribil”, a spus Rebecca.

Potrivit elDiario.es, marţi a fost depusă o plângere oficială la Audiencia Nacional, cea mai înaltă instanţă penală din Spania, în care Julio Iglesias este acuzat de trafic de persoane şi agresiune sexuală.

Avocaţii şi reprezentanţii artistului nu au răspuns solicitărilor transmise de jurnalişti. În schimb, femeia indicată de Rebecca ca fiind implicată în primul contact sexual cu artistul a respins acuzaţiile, catalogându-le drept „absurde”, afirmând că are „recunoştinţă, admiraţie şi respect pentru marele artist şi omul care este”.

În apărarea lui Julio Iglesias a intervenit şi Isabel Díaz Ayuso, preşedinta regiunii Madrid, care a scris pe platforma X:

„Regiunea Madrid nu va contribui niciodată la discreditarea artiştilor şi cu atât mai puţin când este vorba despre cel mai universal dintre toţi cântăreţii: Julio Iglesias”.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: julio iglesias

Te-ar putea interesa si:

Partenerii Nostri