Lucian Viziru a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în 2025, după ce a ajuns de urgență în spital din cauza unei probleme grave la rinichi. Actorul a fost internat timp de trei săptămâni, iar complicațiile suferite l-au făcut să privească viața diferit. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat pentru Cancan.
În ciuda momentelor tensionate, anul a fost unul plin și din punct de vedere profesional. Filmul „Norocoșii”, la care Lucian Viziru a lucrat intens.
„Am avut o piatră la rinichi, am făcut complicații. A fost destul de nasol”
Actorul a povestit deschis despre perioada petrecută în spital: „Am stat în spital vreo trei săptămâni, la un moment dat, cu o problemă la rinichi. Am avut o piatră la rinichi, am făcut complicații, cu o infecție, a fost destul de nasol”.
Experiența l-a făcut să reevalueze tot: „După ce am stat în spital trei săptămâni, mi-am cam schimbat un pic percepția asupra vieții. Văzând oamenii cu probleme reale de sănătate, am început să prețuiesc mai mult fiecare zi, fiecare clipă”.
Actorul spune că acum se simte bine și se concentrează pe proiecte noi: „Sunt sănătos… a fost un an extraordinar, dar am avut și niște piedici peste care am trecut, Doamne Ajută, cu bine”.
În prezent, Lucian Viziru lucrează la cel de-al doilea film, un proiect care îi ocupă tot timpul. Tot el a subliniat că succesul filmului „Norocoșii” este o reușită la care nici cei apropiați nu mai sperau: „Mulți au spus că nu o să fim capabili să scoatem filmul ăsta și faptul că acum este pe primul loc pe Voyo mi se pare o mare realizare. Sunt foarte mândru”.
Cât despre sărbătorile de iarnă, actorul nu și-a făcut încă planuri clare: „De Crăciun n-am niciun plan. Muncim acum pentru al doilea film. Probabil o să-l petrecem în familie, cu mama, cu soacra-mea și cu copilul”.
Fiul său, în vârstă de 15 ani, îl provoacă zilnic să fie la curent cu noile tendințe: „Copilul s-a făcut mare deja. Îmi arată în fiecare zi că sunt depășit de vremuri și trebuie să plec urechea din ce în ce mai des la ceea ce spune el ca să fiu relevant inclusiv în cinematograf”.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!