Malcolm-Jamal Warner, cunoscut publicului din întreaga lume pentru rolul lui Theodore Huxtable din serialul „The Cosby Show”, a murit la vârsta de 54 de ani. Potrivit CNN, actorul se afla în vacanță în Costa Rica, pe coasta Caraibelor, atunci când a fost tras în larg de curenți în timp ce înota.
Tragedia a avut loc duminică, în jurul orei 14:30, în zona Playa Grande, în orașul Cocles, provincia Limón. Deși mai multe persoane aflate pe plajă au încercat să intervină, Crucea Roșie a declarat decesul actorului, potrivit poliției judiciare din Costa Rica.

A devenit faimos în copilărie și a rămas activ în televiziune până în prezent
Născut în New Jersey, Warner a început să joace la doar 9 ani, iar consacrarea a venit în adolescență, odată cu rolul din „The Cosby Show”, difuzat între 1984 și 1992. Serialul, în care a jucat alături de Bill Cosby și Phylicia Rashad, a câștigat un Premiu Emmy și a devenit un fenomen cultural.
Într-un interviu din trecut, actorul spunea: „Când a apărut serialul, atât albi, cât şi negri spuneau că familia Huxtable nu există cu adevărat. Între timp, primeam zeci de mii de scrisori de la fani care ne mulţumeau pentru acest spectacol.”

Actor, muzician și voce activă pentru comunitatea de culoare
De-a lungul carierei, Warner a primit o nominalizare la Primetime Emmy în 1986 și a câștigat un Premiu Grammy în 2015 pentru piesa „Jesus Children”, la categoria cel mai bun spectacol tradițional R&B. A fost nominalizat din nou la Grammy în 2023 pentru cel mai bun album spoken word.
A avut apariții în seriale ca „Suits”, „Sons of Anarchy”, „American Horror Story”, „Grownish” și „9-1-1”, dar și în comedia „Malcolm & Eddie”, unde a jucat timp de patru sezoane.
În 2023, și-a lansat propriul podcast, „Not All Hood”, dedicat reprezentării comunității afro-americane în media și abordării diversității în societate.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!