Roxana Nemeș trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Artista în vârstă de 36 de ani a devenit mamă pentru prima dată și a adus pe lume gemenii mult așteptați, un băiețel și o fetiță. Vedeta a anunțat evenimentul pe rețelele de socializare, unde a publicat și prima fotografie în care apare cu micuții la piept.
„Cea mai mare binecuvântare a vieții noastre a sosit! Ne simțim recunoscători și binecuvântați pentru venirea pe lume a micuților noștri! Am simțit cel mai înălțător sentiment în momentul în care ne-am ținut copiii în brațe. O iubire pe care nu o pot exprima în cuvinte!”, a scris artista în dreptul imaginii emoționante.
CONCURS | "Câștigă un iPad A16 pe săptămână"
Un drum lung și plin de provocări pentru a deveni mamă
Venirea pe lume a gemenilor este cu atât mai specială cu cât Roxana Nemeș a vorbit deschis, în trecut, despre dificultățile prin care a trecut pentru a rămâne însărcinată. Solista suferă de endometrioză și, ani la rând, medicii i-au spus că nu poate avea copii pe cale naturală. Ea și soțul ei, Călin Hagima, s-au căsătorit în 2021 și au încercat mai multe proceduri de fertilizare in vitro, trecând prin eșecuri și momente de descurajare.
„Nu îmi venea să cred, pur și simplu nu îmi venea să cred că sunt însărcinată. Ne doream de mulți ani. Am plâns ca un copil. Pe cât de greu a fost, acum mă simt atât de recunoscătoare și binecuvântată, cum nu m-am simțit niciodată”, a declarat artista în trecut.
Nașterea celor doi copii sănătoși marchează un nou început pentru Roxana Nemeș și familia ei, iar reacțiile de felicitare din partea fanilor nu au întârziat să apară pe paginile de socializare ale vedetei.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!