Site Cover-86
Vedete

Teodora Sava a întors toate scaunele la „The Voice UK”. „Nu am mai auzit niciodată așa ceva”

Articol scris de UTV Data publicării:

Teodora Sava, o artistă originară din Piatra-Neamț, a reușit o performanță impresionantă în Marea Britanie. Tânăra de 24 de ani a întors toate cele patru scaune în timpul audiției sale și i-a convins pe antrenori să se lupte pentru a o atrage în echipele lor.

Teodora a interpretat piesa „Oscar Winning Tears”, lansată de RAYE, și a impresionat prin timbrul său vocal și prin modul original în care a abordat melodia. Audiția româncei a fost difuzată pe 12 septembrie și s-a încheiat cu toate cele patru scaune întoarse.

Will.i.am a fost surprins de stilul concurentei și a vrut să afle de unde provine maniera sa aparte de interpretare.

„Am apăsat butonul pentru că nu am mai auzit niciodată așa ceva. De unde vine interpretarea asta? Ești foarte tare”, i-a spus artistul.

Tom Jones a apreciat faptul că Teodora nu a încercat să o imite pe RAYE, ci a transformat piesa și a cântat-o în propriul stil.

„Ești originală, fără îndoială. Ce am auzit eu a fost vocea ta. Pentru mine, acesta este un lucru important. Dar trebuie să sune și bine. Și a sunat bine”, i-a spus legendarul cântăreț.

La finalul audiției, Teodora a ales să continue competiția în echipa lui will.i.am, după ce acesta i-a propus să lucreze și să scrie hituri împreună. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Teodora Sava a plecat singură la Londra pentru muzică

Artista s-a mutat la Londra în urmă cu aproximativ cinci ani pentru a-și urma visul de a avea o carieră în industria muzicală. Decizia de a pleca singură din România nu a fost una ușoară, mai ales din cauza relației apropiate pe care o are cu familia sa.

„Am o relație foarte apropiată cu părinții mei. Mama mea este cea mai bună prietenă. Să le spun că vreau să mă mut la Londra, să-mi urmez visul, a fost un anunț important pentru ei. Mi-e greu să-i am departe de mine”, a mărturisit Teodora înaintea audiției.

La Londra, românca a studiat Popular Music Performance and Music Business și a absolvit în 2023 cu „First Class Honours”, cea mai înaltă clasificare academică oferită de universitățile britanice.

Teodora a povestit că a ajuns în capitala Marii Britanii fără un plan foarte bine stabilit, însă știa că își dorește să trăiască din muzică.

„Motivul pentru care sunt aici este muzica. Acesta este cel mai mare vis al meu”, a declarat artista într-un interviu citat de Libertatea.

Teodora Sava își construiește cariera ca artist independent

Înaintea audiției care i-a adus atenția publicului britanic, Teodora își lansase deja propriile piese. Stilul său combină elemente de dark pop și R&B cu influențe balcanice, artista încercând să introducă în muzica sa elemente inspirate de rădăcinile românești.

Recent, aceasta a lansat un EP format din trei piese, pentru care a contribuit la scrierea versurilor și a muzicii. Teodora spune că abia după ce a plecat din România a început să privească mai atent cultura românească și balcanică și să o integreze în identitatea sa artistică.

După difuzarea audiției, tânăra a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

„Acest moment înseamnă mai mult pentru mine decât pot exprima în cuvinte și încă sunt undeva între visare și încercarea de a realiza că s-a întâmplat cu adevărat. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine. Și acesta este doar începutul”, a transmis Teodora Sava.

Reușita sa a atras și reacțiile artiștilor din România. Mira, JO, Delia și Nicole Cherry se numără printre cei care au felicitat-o pentru momentul său.

Galerie foto

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: artisti

Partenerii Nostri