theo-rose (2)
Vedete Theo Rose // Sursă foto: Instagram

Theo Rose a făcut un moment plin de emoție alături de sora ei la Sala Palatului. „Unele prietenii se sfârșesc, și unele parteneriate. Doar frații sunt pentru totdeauna”

Articol scris de UTV Data publicării:

Concertul „Pe vechi” susținut de Theo Rose la Sala Palatului a fost o seară încărcată de emoție, muzică veche reinterpretată și declarații profunde despre familie. Artista a urcat pe scenă alături de Horia Brenciu, Smiley, Irina Rimes și, cel mai emoționant, alături de sora ei, cântăreața de muzică populară Raluca Diaconu. Chiar la începutul show-ului, Theo a ținut un moment de reculegere pentru Horia Moculescu, în semn de respect pentru moștenirea muzicală lăsată de marele compozitor.

Pe parcursul serii, Theo a vorbit cu sinceritate despre fiecare invitat, dar atunci când a adus vorba despre sora ei, artista a izbucnit în lacrimi. Legătura lor, clădită încă din copilărie, a devenit unul dintre punctele centrale ale concertului, conform VIVA!.

Galerie foto

Smiley și Horia Brenciu au descris-o ca fiind „o deschizătoare de drumuri”

În fața publicului, Theo Rose a readus în atenție povestea cântărețului interbelic Cristian Vasile, un nume eclipsat de perioada comunistă, dar a cărui muzică a rezistat în timp. „Regimul comunist a șters urmele tuturor celor care nu i s-au conformat…”, și-a început artista momentul, explicând de ce și-a dorit să readucă la viață acest repertoriu.

A urmat duetul cu Horia Brenciu, care a descris-o ca fiind „o fată cu o poftă de viață incredibilă”. Artistul a vorbit deschis despre felul în care o percepe pe Theo după patru ani în care s-au cunoscut îndeaproape: „E greu să nu o iubești… acolo există o bunătate, o înțelepciune și o poftă de viață incredibile.”

Theo, vizibil emoționată, i-a mulțumit: „E un om minunat și mă bucur să îl am ca sprijin și în viață și în carieră. E un mentor. Mulțumesc, Horia.

Apoi, pe scenă a urcat Smiley, pe care Theo l-a prezentat drept „Cristian Vasile al zilelor noastre”. Artistul a explicat în fața publicului de ce colaborarea lor i se pare specială: „Ea are doar 20 și ceva de ani și vrea să aducă în atenția oamenilor muzică pe care probabil nu ați auzit-o… Ea este o deschizătoare de drumuri la timpul ei… Aplauze pentru Theo Rose.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Raluca Diaconu a urcat pe scenă alături de Theo 

Cel mai emoționant moment al serii a fost apariția Ralucăi Diaconu, sora mai mare a lui Theo. Cele două au cântat împreună „Ciobănaș cu trei sute de oi”, iar artista a povestit în fața publicului cât de importantă a fost Raluca în drumul ei artistic: „Raluca este cea care mi-a pus muzica în brațe și care mi-a fost exemplu… Mi-a fost și cel mai bun profesor de canto, de fapt.

Theo a rememorat și o întâmplare de acum 14 ani, legată de piesa „Ciuleandra”: „Știu că răzbunarea este arma prostului. Dar în seara asta am rugat-o să cânte fix „Ciuleandra”.

La rândul ei, Raluca Diaconu a ținut un discurs care a emoționat întreaga sală:
Theo face ceva măreț. dar nu este ușor. Pe umerii ei duce mult. Vreau să știe că oricând în viața asta poate conta pe sprijinul meu la fel ca în primii ani, când o țineam în brațe sau de mână… În viață, unele prietenii se sfârșesc, și unele parteneriate. Doar frații sunt pentru totdeauna.

În acel moment, Theo a izbucnit în lacrimi și și-a luat sora în brațe.
Mulțumesc”, a spus artista.
Te iubesc”, i-a răspuns Raluca.
Și eu”, a completat Theo, sub aplauzele publicului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Partenerii Nostri