Tom Holland şi Zendaya sunt oficial soţ şi soţie. Vestea a fost confirmată chiar pe covorul roşu de la SAG Awards, unde stilistul actriţei, Law Roach, a făcut anunţul surprinzător.
Întrebat de Access Hollywood despre nuntă, acesta a declarat: „Nunta a avut deja loc. Aţi ratat-o”. Reporterul a insistat: „Este adevărat?”, iar Roach a răspuns râzând: „Este foarte adevărat”.
Cei doi s-au cunoscut în 2016, pe platourile filmului „Spider-Man: Homecoming”, iar relaţia lor a devenit publică în 2021. Zvonurile despre logodnă au apărut după ce Zendaya a fost văzută la Globurile de Aur cu un inel cu diamant pe mâna stângă. În 2025, Tom Holland a confirmat logodna după ce a corectat un reporter care s-a referit la actriţă drept iubita lui. Într-un videoclip devenit viral, actorul a spus simplu: „Logodnica”.
La capitolul carieră, cei doi vor apărea din nou împreună pe marele ecran în 2026, în „Spider-Man: Brand New Day”, iar ulterior în „The Odyssey”, film regizat de Christopher Nolan.
Ce au spus despre relaţia lor
Deşi sunt cunoscuţi pentru discreţia lor, ambii au vorbit în trecut despre avantajele de a lucra împreună.
În 2024, Tom Holland declara: „Este o salvare. Este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Este acel lucru perfect când eşti pe platoul de filmare şi o regizoare îţi dă un mesaj cu care poate nu eşti de acord sau ştiu că nu-i place în mod special, şi este doar acea privire familiară unul la celălalt, de genul: 'Abia aştept să vorbim despre asta mai târziu'”.
La rândul ei, Zendaya spunea într-un interviu pentru Vanity Fair în 2025: „Este ca o a doua natură, dacă e să zic aşa. Te simţi extrem de în siguranţă alături de persoana alături de care joci. Îmi place să lucrez cu el. Este atât de talentat şi atât de pasionat de ceea ce face. Întotdeauna dăruieşte totul o mie la sută, chiar dacă este absolut epuizat. Apreciez foarte mult asta la el. Pare destul de normal”.
Căsătoria a fost ţinută departe de ochii publicului, în stilul caracteristic cuplului, care a ales întotdeauna să îşi trăiască relaţia departe de expunerea excesivă.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!