captura-de-ecran-2025-11-02-234331
Vedete

Un pui de urs a fost salvat de salvamontiști după ce a rămas blocat cu capul într-un rezervor metalic în Poiana Brașov

Articol scris de UTV Data publicării:

Un pui de urs a fost salvat duminică în zona pârtiei Lupului din Poiana Brașov, după ce a rămas cu capul blocat într-un rezervor metalic. Alarma a fost dată de un turist aflat în drumeție, care a observat animalul în dificultate și a sunat la Dispeceratul Național Salvamont.

„În timpul drumeţiei, în zona pârtiei Lupului, o persoană a zărit un pui de urs cu capul blocat într-un rezervor metalic. O echipă de salvatori montani s-a deplasat imediat în zona indicată”, au transmis reprezentanții Salvamont Poiana Brașov.

După aproximativ o oră și jumătate de căutări, puiul a fost găsit, iar la fața locului au ajuns și echipe de la Jandarmeria Montană, Regia Kronstadt și SVSU.

Salvamontiștii au declarat că animalul a fost tranchilizat, iar recipientul metalic a fost tăiat și îndepărtat cu grijă. După intervenția reușită, puiul a fost eliberat în siguranță în pădure.

„Puiul de urs a fost tranchilizat, iar după ce i-a fost tăiat și îndepărtat recipientul metalic de pe cap, a fost eliberat în pădure”, au precizat autoritățile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Partenerii Nostri