„Apocalipsa”, un exemplar unic prezentat drept cea mai scumpă și grea carte din lume, a fost furată dintr-un centru de artă contemporană din Franța. Opera cântărește 210 kilograme, iar coperta sa, realizată de Salvador Dalí, este decorată cu aur, pietre prețioase și scoici.
Furtul a avut loc în noaptea de 4 spre 5 octombrie, la Centrul de Artă Contemporană din Issoire, în regiunea Auvergne. Potrivit News.ro, informația a fost confirmată de Parchetul din Clermont-Ferrand, iar ancheta a fost încredințată brigăzii de investigații a jandarmeriei locale.
Lucrarea a fost realizată de editorul Joseph Forêt, între 1958 și 1961, pornind de la textul Apocalipsei Sfântului Ioan. La crearea sa au contribuit 14 pictori și scriitori, printre care Jean Cocteau, Bernard Buffet și Jean Giono, ale căror lucrări se regăsesc pe pergamente de mari dimensiuni.
Coperta concepută de Salvador Dalí cântărește singură 150 de kilograme. Realizată din bronz și împodobită cu materiale prețioase, aceasta a fost descrisă de autorități drept o „piesă excepțională” și o „operă de artă de mare valoare”.
![]()
Cartea a fost salvată de la vânzarea bucată cu bucată
Povestea lucrării este aproape la fel de neobișnuită ca dimensiunile sale. Între 1961 și 1972, „Apocalipsa” a fost prezentată în aproape 150 de expoziții din întreaga lume.
Ulterior, coperta a dispărut pentru o perioadă din spațiul public. A fost depozitată în Elveția, apoi vândută unor proprietari japonezi, care se pregăteau să scoată cartea la licitație bucată cu bucată.
În 2003, lucrarea a fost cumpărată de Christian Karoutzos, directorul unei firme de restaurare a operelor de artă din Issoire. Acesta nu a dezvăluit suma plătită, dar a explicat că, la momentul apariției, cartea fusese evaluată la două milioane de franci, echivalentul a aproximativ 304.898 de euro. Valoarea o făcea, potrivit declarației sale, cea mai scumpă carte din lume la acea vreme.
Karoutzos expunea coperta și o parte dintre pergamente în centrul său de artă contemporană și vorbise recent despre lucrare în mai multe interviuri acordate presei locale.
După furt, primarul orașului Issoire, Bertrand Barraud, a descris prejudiciul drept „inestimabil”, subliniind că pierderea „reprezintă opera unei vieți”.
Edilul a povestit că proprietarul era „foarte abătut” și considera că a fost furat un bun care face parte din patrimoniul Franței. Deocamdată, nu au fost făcute publice detalii despre modul în care a fost comis furtul.
![]()
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!