Bancnotele britanice vor avea un aspect nou, cu animale în locul unor personalități precum Winston Churchill sau Jane Austen. Aproximativ 500.000 de britanici au participat la consultarea pentru alegerea speciilor, însă noile bancnote vor ajunge în circulație abia peste câțiva ani.
Banca Angliei a anunțat că papagalul de mare, bufnița de câmp, bondarul de pământ și ariciul european au fost alese pentru noua serie de bancnote, potrivit News.ro.
Cele patru specii s-au aflat printre cele 18 opțiuni propuse în cadrul unei consultări publice organizate în această vară. O consultare anterioară, desfășurată anul trecut, stabilise deja că fauna și flora britanică vor reprezenta tema centrală a noii serii.
Schimbarea înseamnă că Winston Churchill, care apare pe bancnota de 5 lire sterline, va fi înlocuit. Același lucru se va întâmpla treptat cu scriitoarea Jane Austen, pictorul William Turner și matematicianul Alan Turing, ale căror portrete se află pe bancnotele de 10, 20 și, respectiv, 50 de lire.
Proiectul a provocat nemulțumiri în rândul unei părți a clasei politice britanice. Posibilitatea ca imaginea fostului premier Winston Churchill să fie înlocuită cu un animal, precum un bursuc sau o vidră, a fost unul dintre punctele care au stârnit controverse.
Când vor intra în circulație noile bancnote
Deși speciile au fost alese, lansarea noilor bancnote va mai dura câțiva ani. Urmează etapele de proiectare, testare și producție.
Rhys Phillips, viitorul responsabil cu emisiunea de bancnote la Banca Angliei, a precizat că noile elemente vizuale vor fi integrate alături de sisteme moderne de securitate și de cele mai recente progrese din domeniul materialelor.
Portretul regelui Charles al III-lea va rămâne pe noua serie de bancnote. Totodată, bancnotele care poartă imaginea reginei Elisabeta a II-a vor continua să fie valabile.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!