fertilizare
Viral

Creierul uman începe să se dezvolte diferit la fete și băieți înainte de naștere. Ce au descoperit oamenii de știință

Articol scris de UTV Data publicării:

Creierul uman trece prin transformări rapide înainte și imediat după naștere, iar diferențele dintre fete și băieți apar mai devreme decât se credea până acum, încă din perioada intrauterină. Concluzia aparține unei cercetări de amploare realizate de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Cambridge.

Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să urmărească dezvoltarea continuă a creierului uman de la mijlocul sarcinii până în prima lună de viață, folosind imagini obținute atât prenatal, cât și postnatal. Rezultatele arată că diferențele legate de sex în ritmul de creștere al creierului sunt vizibile încă din a doua parte a sarcinii, nu doar după naștere, așa cum sugerau studii anterioare, conform News.ro.

Ce arată analiza 

Cercetarea a fost realizată de specialiștii de la Centrul pentru Cercetarea Autismului din cadrul Universității Cambridge și s-a bazat pe aproape 800 de scanări cerebrale prenatale și postnatale, provenite din Developing Human Connectome Project, una dintre cele mai ample baze de date imagistice dedicate perioadei perinatale.

Studiul, publicat în revista Scientific Reports, arată că, în medie, creierul masculin prezintă o creștere mai accentuată a volumului total pe măsură ce dezvoltarea avansează, comparativ cu cel feminin. Diferențele au fost observate la nivelul întregului creier și nu doar în regiuni izolate.

Analiza a mai evidențiat că diferite tipuri de țesut cerebral se dezvoltă în ritmuri distincte. Substanța albă, responsabilă de conectarea regiunilor cerebrale, contribuie cel mai mult la creșterea volumului cerebral în mijlocul sarcinii. Spre finalul sarcinii și după naștere, substanța cenușie, implicată în procesele cognitive, devine dominantă.

De asemenea, structuri profunde ale creierului, precum amigdala, cerebelul și talamusul, ating rate maxime de creștere mai devreme decât substanța cenușie corticală. Acest lucru sugerează că sistemele cerebrale care susțin funcții de bază se maturizează înaintea celor implicate în procese cognitive complexe.

Autorii subliniază că înțelegerea acestor traiectorii timpurii de dezvoltare cerebrală este esențială pentru a explica diferențele de evoluție observate mai târziu în viață, inclusiv în cazul unor afecțiuni de neurodezvoltare și psihiatrice, precum autismul, care este asociat cu variații în ritmul de creștere a creierului.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: stint

Te-ar putea interesa si:

Partenerii Nostri