parva.lavinia.V2siteMusicCh (17)
Vedete Lavinia Pîrva , soția lui Ștefan Bănică Jr. a absolvit Modulul de Psihoaromaterapie // Foto: Instagram

Lavinia Pîrva nu se oprește din învățat! La aproape 42 de ani, soția lui Ștefan Bănică Jr. a absolvit Modulul de Psihoaromaterapie si Consilier pentru Dezvoltare Personală

Articol scris de UTV Data publicării:

Lavinia Pîrva bifează o nouă reușită! Soția lui Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu entuziasm că a absolvit cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală și modulul de Psihoaromaterapie, un nou pas în parcursul său început odată cu înscrierea la Facultatea de Psihologie. La 41 de ani, artista demonstrează că niciodată nu este prea târziu să îți schimbi direcția și să investești în dezvoltarea personală.

După ce a surprins pe toată lumea atunci când a decis să se întoarcă la studii la vârsta de 40 de ani, Lavinia Pîrva se declară mândră de noua etapă din viața sa. Pe rețelele sociale, vedeta le-a împărtășit urmăritorilor vestea, alături de un mesaj emoționant despre experiența trăită în ultimele luni.

„Astăzi am absolvit cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală și modulul de Psihoaromaterapie. Dincolo de diplomă, plec cu recunoștință pentru tot ce am învățat în această perioadă”, și-a început artista mesajul.

Lavinia mărturisește că studiile de psihologie i-au schimbat perspectiva asupra învățării și au făcut-o să înțeleagă că fiecare etapă deschide ușa către noi descoperiri. Tocmai din acest motiv a ales să aprofundeze și domenii complementare, iar psihoaromaterapia a fost una dintre direcțiile care i-au stârnit interesul.

Galerie foto

Vedeta explică faptul că nu vede această disciplină ca pe un înlocuitor al terapiei sau al consilierii psihologice, ci ca pe o metodă complementară, prin care aromele pot susține procesele de autocunoaștere și reglare emoțională. Ea spune că experiențele pe care le-a observat până acum i-au confirmat că merită să continue să studieze acest domeniu.

Momentul festiv nu a fost lipsit de peripeții. După absolvire, Lavinia și colegii săi au ieșit să sărbătorească la o terasă, însă planurile le-au fost date peste cap de o furtună puternică. Grupul s-a refugiat în depozitul localului, printre lăzi și cutii, iar situația neașteptată s-a transformat într-o amintire amuzantă.

Nu era deloc finalul pe care ni-l imaginaserăm, dar tocmai asta l-a făcut memorabil. Am râs și ne-am bucurat de moment exact așa cum a venit. Iar dacă tot a plouat… aleg să cred că a fost de bine. Vorba cântecului meu: «Să plouă cu fericire»”, a încheiat artista.

Decizia Laviniei Pîrva de a reveni la studii a fost apreciată de fani, iar noua diplomă confirmă că soția lui Ștefan Bănică Jr. își urmează cu seriozitate obiectivele. Dincolo de cariera muzicală, vedeta pare hotărâtă să își construiască un nou drum profesional, unul dedicat dezvoltării personale și cunoașterii psihologiei.

Astăzi am absolvit cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală și modulul de Psihoaromaterapie. Dincolo de diplomă, plec cu recunoștință pentru tot ce am învățat în această perioadă.
De când am început Facultatea de Psihologie, am înțeles că, cu cât învăț mai mult, cu atât descopăr cât de multe mai am de învățat. Tocmai de aceea am simțit nevoia să explorez și alte direcții complementare, iar acest program de formare a venit firesc în drumul meu.
Nu cred că ne schimbăm peste noapte. Cred că ne construim, puțin câte puțin. Cu întrebări, experiențe, terapie, oameni, cărți și, uneori, prin metode pe care nici nu ne-am fi imaginat că le vom descoperi. Important este să avem deschiderea de a încerca și înțelepciunea de a păstra ceea ce rezonează cu noi.
Pentru mine, studiul și lucrul cu aromele au fost o descoperire care mi-a stârnit multă curiozitate. Sunt încă la început de drum, dar simt că am pășit într-un domeniu fascinant. Psihoaromaterapia nu înlocuiește terapia sau consilierea psihologică, ci este o modalitate prin care aromele pot susține, în mod responsabil, procese de autocunoaștere și reglare emoțională. Rezultatele pe care am avut ocazia să le observ și experiențele oamenilor pe care i-am întâlnit îmi confirmă că merită să continui să aprofundez această direcție, adusă în România de @dr.psih.dianadragomir @aromaticstudiesacademy
Iar pentru că am vrut să păstrăm această zi în amintirea noastră, am ales să o sărbătorim la o terasă cu un aer relaxat. Numai că ne-a prins o furtună cum rar am văzut și ne-am refugiat în depozitul localului, printre lăzi, cutii și sticle. 😊 Nu era deloc finalul pe care ni-l imaginaserăm, dar tocmai asta l-a făcut memorabil. Am râs și ne-am bucurat de moment exact așa cum a venit.
Iar dacă tot a plouat… aleg să cred că a fost de bine. Vorba cântecului meu: „Să plouă cu fericire.”a transmis vedeta pe Instagram

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: lavinia pirva
Cele mai citite

Partenerii Nostri