Mădălina Ghenea, în vârstă de 38 de ani, și-a încântat urmăritorii pe rețelele sociale cu imagini de pe plajă, acolo unde s-a bucurat de momente relaxante alături de fiica ei, Charlotte, și de un băiețel. Actrița, care locuiește în Italia, a retrăit copilăria jucându-se cu cei mici și profitând de seara de vară.
Îmbrăcată într-o rochie scurtă și mulată, Mădălina a demonstrat încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai frumoase românce. Fotomodelul și actrița s-a distrat până târziu în noapte, profitând de momentele petrecute cu familia.
Citește și "Madalina Ghenea a organizat o petrecere ca in povesti pentru fetita ei"
Cum se menține în formă Mădălina Ghenea
Vedeta le-a vorbit fanilor despre stilul său de viață și despre cum își păstrează silueta impecabilă. Ea suferă de boala celiacă, motiv pentru care nu consumă alimente cu gluten sau dulciuri.
„Practic sunt mereu la un fel de dietă, pentru că am boala celiacă. Nu pot mânca pizza, paste, pâine, dulciuri, prăjituri. Nu pentru că vreau să slăbesc, ci pentru că mă simt foarte rău dacă o fac. Uneori am poftă, dar știu că după câteva ore nu mă voi simți bine”, a explicat actrița pe Instagram.
Tot online, Mădălina Ghenea a oferit și sfaturi de îngrijire a tenului, mărturisind că se ferește cât poate de razele soarelui: „Ultima dată când am avut mari probleme cu tenul a fost după ce m-am expus la soare fără protecție. Rezultatele au fost groaznice. Recomand protecția solară și să evitați solarul.”
Cariera internațională și viața de familie
Originară din Slatina, Mădălina Ghenea a început să lucreze ca model la doar 14 ani, iar de atunci a cucerit podiumuri și platouri de filmare din întreaga lume. A jucat alături de staruri precum Al Pacino, Michael Caine, Lady Gaga și Harvey Keitel, construindu-și o carieră impresionantă în cinematografie.
„Au trecut 23 de ani de când am început, dar am același entuziasm. Simt că sunt norocoasă și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. E o meserie cu multe sacrificii, dar care îți aduce și multe bucurii”, a declarat vedeta într-un interviu pentru Antena Stars.
Dincolo de succesul profesional, Mădălina Ghenea este dedicată rolului de mamă. În 2017, ea a adus-o pe lume pe Charlotte, fetița ei cu omul de afaceri Matei Stratan. În prezent, trăiește în Italia, alături de fiica și de mama sa, încercând să îmbine cariera internațională cu viața de familie.
Citește și "Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York"
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!