Mihaela Rădulescu a făcut declarații dure la aproape nouă luni de la moartea lui Felix Baumgartner, după ce în spațiul public au apărut numeroase speculații legate de bani, proprietăți și presupuse pretenții asupra averii acestuia.
Vedeta a transmis un mesaj amplu în care a clarificat situația și a subliniat că nu a cerut niciodată nimic din bunurile partenerului său. Potrivit acesteia, singurul lucru pe care și l-a dorit a fost să își recupereze obiectele personale.
„Nu, nu am cerut niciodată familiei lui niciun ban, nici casele, nici una dintre cele 8 mașini și motociclete de lux, ceasuri, barcă, nimic de valoare”, a transmis Mihaela Rădulescu.
Pe lângă durerea pierderii, vedeta spune că a fost nevoită să facă față și unui val de zvonuri și informații false, pe care le descrie drept un „șoc paralel”.
Acuzații grave după moartea lui Felix Baumgartner
În mesajul său, Mihaela Rădulescu a vorbit deschis despre relația tensionată cu familia lui Felix Baumgartner și despre dificultățile întâmpinate în încercarea de a-și recupera lucrurile personale.
„Nu, nu mi s-a permis timp de 8 luni să mă întorc în cele două case ale noastre din Elveția, doar pentru a-mi recupera lucrurile personale”, a explicat vedeta.
Mai mult, aceasta a făcut acuzații directe legate de modul în care au fost tratate bunurile sale.
„Nu, nu i-am dat în judecată pe părinții lui pentru nimic… nici pentru că mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Vedeta a respins ferm și acuzațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora ar fi luat bunuri de valoare după moartea sportivului.
„Nu, nu am furat un Rolex sau o mașină după moartea lui, pentru numele lui Dumnezeu”, a mai spus aceasta.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!