Site Cover-11
Viral Sursă foto: Facebook

Ana-Maria Iordache a câștigat bronzul la o olimpiadă din SUA. Proiectul elevei din Deva ar putea ajuta la combaterea deficitului de iod

Articol scris de UTV Data publicării:

Ana-Maria Iordache, elevă la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a obținut medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, competiție desfășurată în perioada 8-13 iunie, la St. John Fisher University din Rochester, New York.

Tânăra a impresionat juriul cu un proiect de cercetare dedicat deficitului de iod, o problemă care afectează miliarde de oameni la nivel mondial. Studiul ei propune o metodă alternativă de completare a aportului de iod, prin folosirea ardeiului iute cultivat într-un mediu îmbogățit cu această substanță.

Competiția a reunit peste 1.000 de participanți din 79 de țări, iar la secțiunea Știință au fost prezentate peste 500 de proiecte. Potrivit directorului Colegiului Național „Decebal”, Marin Florin Ilieș, proiectul elevei din Deva a atras atenția prin felul în care propune noi metode de prevenire a deficitului de iod.

„În cadrul categoriei «Știință», una dintre cele mai competitive secțiuni ale concursului, au fost prezentate peste 500 de proiecte de cercetare. Decebalista Ana-Maria Iordache, elevă în clasa a XI-a, a impresionat juriul cu un proiect inovator care promovează noi metode de prevenire a deficitului de iod din organismul animal”, a transmis Marin Florin Ilieș, pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Proiectul Anei-Maria Iordache folosește ardeiul iute cultivat într-un mediu îmbogățit cu iod

Ideea cercetării pornește de la faptul că sarea iodată, deși este folosită pe scară largă, nu a rezolvat complet problema deficitului de iod. Ana-Maria Iordache a testat ardeiul iute cultivat într-un mediu special, îmbogățit cu iod, iar rezultatele au arătat o creștere semnificativă a concentrației acestei substanțe în plante.

Măsurătorile finale au indicat o creștere a concentrației de iod de până la 850% față de plantele martor. Eleva a explicat anterior, pentru Agerpres, că nu își dorește ca metoda să înlocuiască sarea iodată, ci să vină în completarea ei.

„La nivel mondial avem o deficiență foarte mare de iod, peste 2,2 miliarde de oameni fiind afectați de acest aspect. Am observat că sarea iodată nu și-a îndeplinit scopul. Chiar dacă aceasta este prezentă în 85% din gospodării, totuși nu a rezolvat problema. Și atunci mi-am gândit că putem folosi o metodă care să nu înlocuiască, neapărat, sarea, ci să vină în ajutorul ei, ca o metodă în completarea acestei substanțe”, a declarat Ana-Maria Iordache, potrivit Agerpres.

Tânăra vrea să continue cercetarea și să extindă experimentele și pe alte culturi, precum roșiile. De asemenea, Ana-Maria Iordache ia în calcul folosirea iodului organic și aplicarea tratamentului atât în sol, cât și pe frunzele plantelor, pentru a analiza mai bine felul în care iodul este absorbit și acumulat.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: romania , viral , premii
Cele mai citite

Partenerii Nostri