Lady Gaga se alătură universului „Wednesday” cu o apariție specială în sezonul al doilea al serialului. Artista de 38 de ani a înregistrat o piesă inedită pentru coloana sonoră, după ce melodia ei „Bloody Mary”, lansată acum 15 ani, a devenit virală pe rețelele sociale în urma succesului primului sezon.
Noua piesă, intitulată „Dead Dance”, va fi lansată luna viitoare, odată cu difuzarea celei de-a doua părți a sezonului, și va fi însoțită de un videoclip oficial.
Lady Gaga joacă un rol cameo în serialul lui Tim Burton
Artista a acceptat să apară într-un rol cameo, interpretând-o pe Rosaline Rotwood, profesoară la Nevermore High School, care are o scenă cu Wednesday Addams. Inițial, Lady Gaga ar fi refuzat un rol mai mare, dar a acceptat invitația lui Tim Burton de a participa la proiect și de a înregistra piesa specială pentru fani.
Melodia a fost realizată împreună cu echipa cu care cântăreața a colaborat la cel mai recent album, „Mayhem”, lansat în martie și co-scris de Andrew Watt și Cirkut.
Regizorul Tim Burton a avut numai cuvinte de apreciere la premiera noului sezon: „Este o mare artistă care mă inspiră enorm. Oamenii atât de talentați, când vin pe platou, aduc atât de multă lumină. Este minunat.”
Citește și "De ce nu mai joaca George Burcea in sezonul 2 al serialului “Wednesday”
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!