Ștefan Bănică Jr. și fiul său, Radu Ștefan Bănică, au fost surprinși împreună la un eveniment de modă organizat de Cătălin Botezatu în Capitală. Cei doi au atras toate privirile prin contrastul stilurilor vestimentare și prin prezența discretă, dar elegantă.
Evenimentul a fost găzduit de Botezatu chiar în locația unde sunt comercializate costumele Loro Piana, brand italian de lux. Printre invitați s-au aflat și alte vedete precum Lidia Buble și Mihai Petre.

Într-o fotografie postată de Botezatu pe Instagram, Ștefan Bănică apare într-o ținută crem, cu pantofi eleganți, în timp ce Radu Ștefan optează pentru un look casual, cu un tricou nude, pantaloni albi și adidași. Diferența de stil dintre cei doi e clară: tatăl rămâne fidel eleganței clasice, iar fiul preferă un vibe relaxat și modern.
Radu Ștefan, în vârstă de 23 de ani, merge pe drumul tatălui și al bunicului în lumea artistică. Tânărul a declarat într-un interviu pentru revista Viva că a simțit de mic nevoia să urmeze o carieră în artă: „Inițial am vrut să fiu magician, dar mi-a trecut repede. Am știut mereu că voi fi artist.”
Un nume cu greutate și o presiune pe măsură
Fiind parte a uneia dintre cele mai cunoscute familii din muzica românească, Radu recunoaște că simte o presiune constantă: „Numele e o carte de vizită. E un avantaj uriaș, dar vine cu așteptări mari și comparații inevitabile.”
Surprinzător, Ștefan Bănică Jr. nu a fost încântat inițial de ideea ca fiul său să urmeze aceeași cale: „Mi-a spus să mă fac doctor sau bucătar. Dar apoi m-a sfătuit să nu îmi bat joc de acest drum, dacă îl aleg”, a povestit tânărul.
Radu Ștefan este tot mai prezent în lumea artistică, iar apariția sa alături de tatăl său la evenimente publice arată nu doar o apropiere părintească, ci și o continuitate artistică vizibilă.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!